Regulamentul didactic al Catedrei de Informatică Medicală şi Biostatistică

1. Studentul are obligaţia să participe la 70% din cursurile materiei pe care o urmează la Catedra de Informatică Medicală şi Biostatistică. Studenţii NU vor fi primiţi în examen până nu participă la 70% din cursuri. Acestea se pot recupera în semestrul sau la modulul următor dacă în respectivul an acest lucru mai este posibil, dacă nu se vor recupera în anii următori până ce studentul participă la 70% din cursuri şi poate intra la examenul teoretic.

2. Studentul are obligaţia să participe la toate activităţile practice aferente materiei pe care o urmează la Catedra de Informatică Medicală şi Biostatistică. NU se admit absenţe nemotivate şi nerecuperate. NU se admit schimbări ale programărilor orelor de laborator.

3. Absenţele la lucrările practice se motivează la cel târziu două săptămâni de la efectuarea acestora (motivare medicală eliberată de DECANAT). Motivările se prezintă în original şi o copie la asistentul de grupă.

4. Asistentul de grupă are dreptul să dea afară de la laborator studenţii care au alte preocupări decât cele care sunt în conformitate cu tema laboratorului. În aceste condiţii studentul NU se poate prezenta la recuperarea laboratorului cu motivare medicală.

5. Recuperarea absenţelor se face doar cu motivare medicală sau dovada achitării (chitanţă) numărului de ore absentate în termen de două săptămâni de la efectuarea acestora.

6. Toate absenţele la laboratoare se recuperează în cadru organizat cu asistentul de grupă. Nu se admit recuperări cu alte cadre didactice.

7. Vor fi primiţi la examen doar studenţii care AU participat la 70% din cursuri şi AU toate absenţele recuperate până la data începerii sesiunii. Nu se efectuează recuperări în cursul sesiunii sau în cursul verii.

8. Studenţii care nu au recuperat absenţele de la lucrările practice sau care nu au frecventat 70% din cursuri în semestrul/anul universitar în care au fost programate vor stabili modalitatea de recuperare (în semestrul/modulul următor dacă acest lucru mai este posibil în anul curent, dacă nu în anii următori).

9. Studenţii cu absenţe la mai mult de 20% din laboratoare vor reface integral modulul, în anul curent dacă este posibil dacă nu în anii următori.

10. Examenele practice/teoretice se recunosc în cadrul aceluiaşi an universitar. Studenţii care promovează doar unul din examene nu trebuie să îl mai susţină în acelaşi an încă o dată.

11. Studenţii care vor să susţină examene de diferenţă îşi vor programa înainte de începerea sesiunii pe baza chitanţei de achitare a taxei aceste examene împreună cu cadrul didactic titular al cursului respectiv.

12. Studenţii care vor să susţină examene de recuperare de credite îşi vor programa înainte de începerea sesiunii pe baza chitanţei de achitare a taxei aceste examene împreună cu cadrul didactic titular al cursului respectiv. În măsura în care nu au îndeplinit în anii precedenţi toate obligaţiunile didactice (prezenţă la curs şi la lucrări practice) vor stabili un orar de recuperarea a acestor ore şi vor plăti eventualele absenţe nemotivate şi nerecuperate restante. Studenţii cu absenţe la mai mult de 20% din laboratoare vor reface integral modulul, în anul curent dacă este posibil dacă nu în anii următori.